Florence + the Machine. Punk a la anii '70

Florence Welch este vocea din Florence + the Machine iar the Machine sunt Robert Ackroyd (chitara), Christopher Lloyd Hayden (tobe), Isabella Summers (clape) si Tom Monger (harpa). Florence + the Machine au invadat piata muzicala londoneza printr-o serie de concerte in cluburi si nu a durat prea mult pentru a fi remarcati si proclamati trupa fetish a scenei indie-punk din UK .

Atunci cand compune Florence are nevoie de o stare de spirit apropiata euforiei indiferent care este sursa acesteia. Numai atunci izvoraste libertatea necesara versurilor brutale scrise de artista. Florence este un amalgam de contradictii. Este puternica dar extrem de vulnerabila. Este un pumn de neliniste dar si de bucurie in stare pura. Florence este un personaj extrem de rar si pretios in acesta industrie dominata de muzica pop prefabricata, este un artist ce si-a gasit propria voce, mai autentica decat si-ar fi putut-o imagina oricine.

 

Albumul lor de debut Lungs este un amestec ingenios de harpa, cor, tobe, metal, muzica ambientala, dragoste, moarte, artificii, viori, sunete electronice bizare, sticla sparta, sange,  alcool, chitari, rochii de mireasa, apa, luna, stele, claviaturi …………… si  linistea ce le desparte.

Facuta parca pentru a compune piese cu o incarcatura metaforica puternica, Florence isi dezvalui fatete ale personalitatii sale misterioase si te face sa crezi ca lumea este exact asa cum o vede ea.

Piesele par sa se ghideze dupa principiul vaselor comunicante, toate emana aceeasi cantitate de volubilitate in nuante diferite iar Florence le dozeaza atent prin inflexiunile vocii sale.

Sound-ul usor agresiv si interpretarea aproape teatrala a solistei aduc aminte de inceputurile miscarii punk din anii ’70, Florence + the Machine pastrandu-si totusi identitatea, apeland la armonii soul iscusit integrate in compozitia celor 13 piese ale albumului.

 


In curand si in magazinele de specialitate.