Ian Dury: Sex & Drugs & Rock & Roll

Viata iconic-ului punkist Ian Dury, considerat unul dintre cei mai imaginativi muzicieni ai Marii Britanii, a fost recreata in filmul biografic Sex & Drugs & Rock & Roll care a avut premira pe 8 ianuarie, la Londra.

Filmul, regizat de Mat Whitecross (Road to Guantanamo, 9 Songs - impreuna cu Michael Winterbottom) care il are in rolul principal pe Andy Sirkis, cunoscut publicului din partea a doua a trilogiei Lord of the Rings, este apreciat nu atat pentru relatarea exacta a evenimentelor din viata acestuia, cat pentru portretizare remarcabila a personalitatii sale incendiare.

Perceput de multe ori ca subversiv si ostil, Ian Dury, absolvent al Royal College of Art, (unde l-a avut profesor pe celebrul artist pop Peter Blake, cel care a realizat coperta albumului Beatles, Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band), devenit el insusi profesor de arta, chinuit de o dizabilitate provocata de o boala la coloana vertabrala, a ajuns la sfarsitul anilor ‘70, un fenomen al scenei punk si new wave din UK.

Inspirat de rockabilly, in special de Gene Vincent, cu o cultura personala impresionanta, transmisa in versurile exuberanbte si inteligente, in care sarcasmul, vulgaritatea si sensibilitatea se amestecau in cel mai amuzant si rafinat mod posibil, Ian Dury & The Blockheads, trupa cu care a cantat cea mai mare parte din cariera , au ajuns rapid in atentia criticilor, starnind la fel de repede controversa de care aveau nevoie pentru a deveni celebri. 

„Get your teeth into a small slice, the cake of liberty” spune Ian Dury in primul si ultra celebrul sau hit „Sex & Drugs & Rock & Roll”, considerat de unii o oda punk instigatoare, iar de el, un mijloc de a spune lumii, ca viata se poate trai si altfel decat cu un program zilnic de munca de la 9 la 5. Melodia, interzisa la vremea aceea de BBC, a continuat sa fie popularizat de dj celebri si a fost declarata de NME, single-ul saptamanii.

Au urmat „Hit Me with Your Rhythm Stick”, hit lansat la inceputul anului 1978 care a ajuns numarul 1 in topurile din UK, „Reasons to be Cheerful, Part 3", o insiruire de motive pentru care merita sa fii bucuros, pe ritmuri disco-funk, diferite de sunetul Ian Dury de pana atunci, (printre motivele de bucurie se numara: „Cheddar cheese and pickle, the Vincent motorsickle Slap and tickle/Woody Allen, Dali, Dimitri and Pasquale/balabalabala and Volare”.)

„Spacticus Autisticus”, melodia compusa de acesta pentru sarbatorirea Anului International al Persoanelor cu Dizabilitati si folosita ca mijloc de a-si exprima profundul dispret pentru acea actiune a devenit si ea un hit, (interzisa de BBC, pe motiv ca ar fi jignit persoanele care sufereau de dizabilitati, desi Ian Dury insusi se numara printre acestea).

Dupa moartea sa, pe 27 martie 2000, la sase saptamani dupa ultimul concert pe care-l sustinuse cu The Blockheads la Londra, cotidianul britanic The Guardian l-a numit „unul dintre putinii artisti cu adevarat originali ai scenei muzicale britanice".