Sony Music lanseaza “Valleys of Neptune”

Articol de Laura Ducu, 13 Ianuarie 2010, cu 0 comentarii

 

 

La 40 de ani de la moartea sa, Jimmy Hendrix este inca in atentia publicului. Sony Music va lansa pe 8 martie "Valleys of Neptune", un album care va contine peste 60 de minute de piese care nu au fost niciodata comercializate.

 

Piesele apartin anului 1969, cel de dinaintea mortii artistului la Londra. Jimmy Hendrix a inregistrat o cantitate foarte mare de material care nu a fost lansat, acesta devenind pretextul unei lungi dispute la tribunal, disputa finalizata in 1995 cand tatal sau, Al Hendrix, a primit drepturile asupra pieselor.

"Valleys of Neptune" este produs de Janie, sora vitrega a chitaristului, impreuna cu John McDermott si Eddie Kramer si este o dovada clara a puterii pe care Jimi Hendrix a avut-o asupra muzicii. El a fost numit in 2003 de revista Rolling Stone „Cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor".

Jimmy Hendrix


Acest album face parte din prima etapa de relansare a muzicii lui Hendrix, pe 8 martie urmand sa fie lansate si noi editii ale albumelor "Are You Experienced?", "Axis: Bold As Love", "Electric Ladyland" si "First Rays of the New Rising Sun". In SUA va incepe pe 4 martie turneul "Experience Hendrix Tour 2010" ce va include 17 concerte, primul fiind programat sa se desfasoare in Santa Barbara (California).


Se pare ca
piesele incluse pe album reprezintă ultimele inregistrari in studio in componenta originala a Jimi Hendrix Experience si primele cantece realizate cu bassistul Billy Cox. Single-ul ce dă titlul albumului va fi lansat la nivel international pe 2 februarie. Lista completa a melodiilor ce vor fi incluse pe album arata astfel:

 

 1. "Stone Free";

 2. "Valleys Of Neptune";

 3. "Bleeding Heart";

 4. "Hear My Train A Comin'";

 5. "Mr. Bad Luck";

 6. "Sunshine Of Your Love";

 7. "Lover Man";

 8. "Ships Passing Through The Night";

 9. "Fire";

10. "Red House";

11. "Lullaby For The Summer";

12. "Crying Blue Rain".

 

 

 

comentarii

captcha


Adauga un comentariu

evenimentemai multe evenimente

mai multe evenimente ...

articolecele mai citite